Hard Rock Café Bucureşti
Hard Rock International, una dintre cele mai cunoscute mărci la nivel mondial, renumită pentru muzica rock şi pentru obiectele de colecţie ce au aparţinut unor vedete internaţionale, ca şi pentru meniul şi distracţia oferite, anunţă deschiderea celei mai noi locaţii, în Bucureşti, pe data de 20 ianuarie 2008. Primul Hard Rock Café din România le va oferi tuturor celor care îi vor trece pragul o experienţă americană de neuitat, într-o autentică atmosferă rock ‘n’ roll.
Hard Rock Café Bucureşti este situat într-o vibrantă zonă a oraşului (financiară, comercială şi mondenă), în interiorul Parcului Herăstrău şi foarte aproape de Arcul de Triumf, acolo unde se intersectează principalele bulevarde ale celui mai şic sector al Capitalei şi reprezintă o destinaţie la îndemâna bucureştenilor şi a turiştilor.
Hard Rock Café Bucureşti are o capacitate de 220 locuri în interior şi 120 de locuri pe terasa exterioară (una din atracţiile localului) şi 120 de angajaţi.